In cada cu presedintele

(c) diaolous May 27, 2007 

Timisoara, 26.05.2007, ziua finalei Cupei Romaniei la fotbal intre Poli Timisoara si Rapid Bucuresti.

ziua marii finale, ma aflu in piata unirii impreuna cu cativa prieteni, a inceput deja jocul de glezne pentru meci. primele miscari de incalzire constau in supraturarea imaginatiei colective vis-a-vis de posibilul rezultat al partidei, bere carlsberg la sticla si hartuirea benigna a vampelor ce trec pe langa terasa unde ne-am plasat cartierul general (eric’s, pentru cunoscatori).  baietii din galerie au in arsenal fulare albviolete, kilturi scotiene, basti cu peruca roscata inclusa in pret si jerseurile alb verzi  ale lui Celtic (trimise de un polist deportat de tranzitie pe piata muncii din Scotia). De fapt, unii baietzi tineau cu Rangers - cum mi-a marturisit Jonul, ochelari de soare si tricou violet cu numele Rifle pe spate in filmuletz, a nu se confunda cu frate’su Mitza acelasi tricou dar cu nume de cod Gun- dar verisorul care lucreaza in Scotia nu a avut curajul sa cumpere echipamentul dusmanului din Old Firm intr-un cartier dominat de  catolici.

inca un rand de bere, fetele de pe terasa savureaza un repertoriu tot mai complex de dedicatii speciale din partea baietilor in kilturi. refrene celebre din emisiuni indragite (de … altii), hitul zilei e tema din surprize surprize “este seara ta”. Momentul poetic al dupa-amiezii se consuma prin oferirea unui buchet de trandafiri unei blonde de pe terasa vecina, aceeasi coloana sonora  a emisiunii lacrimogene a andreei marin in interpretarea celor mai scotieni suporteri polisti.

la un moment dat, ne trezim fata in fata cu alaiul presedintelui Base, venit si el la Timisoara sa ponteze momentul finalei de cupa printr-o traditionala baie de multime. alaiul e condus de Ostafiuciuc de la CJ, il recunosc in multime si pe Mircea Mihaies. Base e deja obosit de atata sauna populara dar nu poate rata momentul si vine sa salute galeria.

corul era deja ansamblat, vocile erau incalzite astfel incat reactia naturala a fost o noua dedicatie. refrenul piesei Too Good To Be True  cu mici modificari astfel incat I need you baby and if it’s quite alright/I need you baby to warm the lonely nights a devenit I luv u base, la la la la la la/i luv u base la la la la la la samd. In schimbul sprijinului electoral il “manipulam” la randul nostru pe Base si il includem, daca tot era acolo, in videoclipul imnului In toata lumea si’n toata tara nu e niciunde ca la Timisoara.   

baietzii dau mana cu Base, mici malitiozitati prezidentiale legate de faptul ca Poli o sa piarda finala (de parca noi nu am fi stiut ca the football team that never fucking wins de care vorbea Renton in Trainspotting e chiar Poli). nu apuc sa il salut personal pe presedinte, intrucatva pentru ca in momentul in care am vrut sa imi scot ochelarii de soare un SPP-ist m-a impins grijuliu vreo doi metri mai incolo crezand probabil ca o sa scot vreun obiect contontent din san. sau poate ca pur si simplu m-am speriat de cat de rau arata presedintele de la 1 m distanta si am facut o eschiva semi(in)voluntara.  

p.s.

citesc in presa aparuta in noaptea finalei despre felul in care suporterii rapidisti si polisti din p-ta unirii din timisoara au fost manipulati de PD si au dat o reprezentatie orchestrata politic. ma pufneste rasul si imi amintesc de singura manipulare care s-a intamplat in ziua aceea. fularul rapidului, adus la un moment dat de un suporter albvisiniu si uitat pe o masa, a manipulat imaginatia tuturor reporterilor care au ajuns sa lumineze o tara intreaga despre culisele ”meetingul electoral” care ar fi fost o coproductie CVUCS-Legione Granata regizata de PD. va dezamagesc, la momentul baii de multime, nu era nici un rapidist pe terasa. de regizori pd-isti nici nu are rost sa vorbim.   

Maladia posterioarelor cuminti

May. 25, 2007 at 03:43 AM

motto„you and me baby are nothing by mammals”/bloodhound gang

chestionati cativa oameni care e pozitia lor preferata. cati or sa raspunda pozitia …bipeda? uneori ma intreb daca nu s-a pierdut ceva iremediabil odata cu proasta inspiratie a celor mai putin adaptati strabunici ai nostri, aia care s-au treeeezit eeei dom’le ca e mai bine sa se ridice in doua picioare. oare cat timp umblam in patru picioare aveam colaci, aripioare, burti, fese flasce si riduri marinaresti in coltul ochiului?

uneori imi vine sa-mi arunc scaunul de sub fesieri prin vitrina din fata mea (aia prin care urmaresc – ca un adevarat discipol al lui foucault – cine intra si cine iese din birou) si sa ma iau fraaaate (cum zic prietenii mei din bucuresti) sa alerg cat mai departe, in doua sau patru picioare, nu conteaza cu adevarat. sa alerg, sa plonjez intr-un lac, sa inot pana pe celalalt mal, sa ies si sa imi usuc textila de pe mine sprintand in continuare prin soare, sa scap dracului pentru totdeauna de cele cateva mii de sezuturi si spatare care mi-au iritat epiderma din ziua nefericita in care maica-mea mi-a pus prima oara ghiozdanul in spate si primul scaun institutional sub fund.

in loc sa-mi urmez impulsul de mare atlet stau in continuare cuminte pe scaun, in spatelele vitrinei. nemtii, mari prieteni ai sezutului pe scaun, ai tricoului cu airbag si pantalonului cu fund dublu, au un nume special, doar al lor, pentru maladia asta. Sitzfleisch. adica aptitudinea sezutului, despre care plesu spunea dilematic ca ar apartine doar firilor contemplative si dialectice. nu intamplator, cel care a inventat birocratia a fost un neamt. Weber a inteles potentialul sitzfleisch-ului ca nimeni altul, si fara ezitare a condamnat la pozitia sezut fara drept de apel generatii intregi de oameni moderni a caror unica vina a fost aceea de a fi avut ghinionul sa se nasca dupa el. totul prin puterea mintii sale protestanto-capitaliste. birocratia lui weber, adica o piramida de oameni asezati cuminti pe scaun si doar in varful triunghiului organigramic, o persoana de actiune care are privilegiul de a-si parasi fotoliul executiv fara sa intrebe pe nimeni.

oricum, aceasta virtute a posterioarelor cuminti, despre care multi intelectuali vor incerca sa ne convinga ca este apanajul exclusiv(ist) a celor mai sofisticati consumatori de wagner si a vehiculatorilor ezoterici de concepte subtile, apartine in fapt, in egala masura si altor categorii. sahistilor, mai putin cerebralilor jucatori de poker, ba chiar si verisorilor lor proletari, campionii turneelor ad-hoc de table organizate printre blocurile cartierelor muncitoresti. data fiind vocatia noastra tot mai alarmanta de telespectatori, putem afirma fara frica, sitzfleisch-ul a contaminat intreaga planeta patrunzand in cele mai ascunse cotloane. ne confruntam cu o maladie cu adevarat pandemica a omului modern. putem vorbi cu egala indreptatire de un sitzfleisch condescendent al omului din academie, de sitzfleisch-ul plictisit si weberian al birocratului, de unul contemplativ al intelectualului, de cel extatic al melomanului si chiar de cel maniacal al microbistului. acasa sau la birou, vocatia sezutului ne conduce (let you bump be your pilot, trebuia de fapt sa cante Sting).

indiferent de situatie, biped sau sezut, omul (post?)modern are probleme mari de postura. homo sapiens s-a dezvoltat contorsionistic sacrificand fara regrete animalul din el. ascult a night in torino de parov stelar, ceva intre jazz, electro si house totul condimentat cu saxofon (dupa gust), si simt clar ca azi am ramas fara sitzfleisch: mamiferul dinlauntru e mai tare ca hominidul cu ochelari. parafrazandu-l pe arhimede, dati-mi mamiferul inapoi si o rastorn universul… pardon, o sa bat recordul la proba de o suta de metri. sau poate, pur si simplu, o sa redevin eu insumi.

also available at http://www.presa-alternativa.ro/?do=view&id=4148