(the longest journey of my life)
un recenzent mai cinic ar spune ca am fost degeaba in Kîrgîstan: nu am intrat intr-un yurt (boz üý), nu am degustat nici macar un singur pahar de kumis, traditionalul lapte de iapa fermentat al kirgizilor, si culmea voyeurismului, nu m-am implicat in nici un fel in cea mai dinamica activitate economica a tarii celor 40 de triburi – turismul sexual.
drumul catre un loc indepartat precum regiunea Issyk Kul din Kîrgîstan e o aventura in sine. imi cambrez memoria si retraiesc atmosfera trenului ireal de lent de la Timisoara la Beograd, brusc contrastata de iuresul matinal al cursei contra cronometru cu un taxi hodorogit cu miros intepator de gaz care m-a scuturat din gara zeleznicka stanica pana la aerodromul belgradean. glumele damei de la check-in care incearca sa ne convinga (pe mine si pe cei doi companioni, Radomir din Novi Sad si Goran din Skopje) ca am pierdut avionul au venit oarecum firesc intr-un scenariu care alunecase deja pe obisnuita panta kafkiana in momentul in care am realizat ca viza primita la consulatul sarbesc din Timisoara era single entry iar eu aveam nevoie de o viza tranzit.
Avionul are intarziere, astept momentul decolarii spargand gheata primei intalniri cu cei doi tovarasi de drum si rememorand episodul balcanic al rendez vous-ului meu matinal cu taximetristul vitezoman. repriza de negociere pe stomacul gol pentru pretul cursei a fost cumva anticipata dar faptul ca omul vorbea limba romana a venit ca o surpriza. Era acea varianta inconfundabila de bishnitz romanian, deprinsa probabil intr-una din pietele in care compatriorii nostrii mai intreprinzatori si-au descoperit vocatia de spargatori de embargou, intr-un “sublim” gest colectiv de opozitie “idealista” la bombardamentele NATO. din cand in cand, mai arunc cate o privire distrata in directia doamnei de la check-in. Personal imi place dar Radomir e vadit perplexat in seriozitatea lui voivodineana de deghizarea acestui personaj din scenariile lui Kusturica intr-o uniforma oficiala a aeroportului international Tesla.
dupa un zbor plictisitor de trei ore jumatate din care nu mai retin decat adrenalina decolarii ajungem pe Sheremetyevo in Moscova si suntem indrumati catre zona de tranzit a aeroportului. deja sunt mai mult de 10 ore de cand sunt pe drum si perspectiva petrecerii a inca 4 in aripa veche a aeroportului nu ma prea incanta. zona de tranzit e decorata in stil kremlin, fiind o miniatura din carton si plastic a Pietei Rosii. dincolo de turnurile surogat dispuse pe post de firma, obisnuitele activitati duty-free: parfumuri, haine scumpe, electronice, dulciuri, cativa cumparatori razleti si bine imbracati intr-o mare de voyeuri obositi si sifonati. toti incearca sa fure cate un zambet sau o privire cu subinteles din partea frumoaselor vanzatoare, orice achizitie e un simplu pretext, o incercare timida de a atrage atentia. Magazinele sunt dispuse circular si dupa ce m-am despartit de Goran si Radomir, ma invart (la propriu si fara rost) in cercul micilor cumparaturi fara taxe vamale. In partile mai retrase ale zonei de tranzit surprind obisnuitele secvente cu calatori rupti de oboseala incercand sa se remonteze in pozitii contorsionate. campion absolut la categoria goodbye duracell e un negru care doarme cu craniul lipit de mozaicul rece al pardoselii salii de asteptare. indienii intinsi pe izoliruri ceva mai departe ofera si ei acelasi spectacol al oboselii cronicizate. imi spal de pe retina imaginea africanului surmenat cu zambetul unei vanzatoare rusoaice superbe. nota de plata e 30 de euro, iar pretextul o sticluta de allure clasic de 50 de ml. este exact pretul despre care aveam sa aflu cateva zile mai tarziu ca il platesc soldatii americani si rusi pentru a studia in detaliu partile ascunse ale anatomiei celor mai luxoase prostituate din Bishkek.
intr-un final ce parea mereu amanat ne imbarcam pentru Kîrgîstan si dupa inca patru ore de zbor, o adevarata lupta corp la corp purtata impotriva trupulentei adormite si supradimensionate a vecinului meu de cupeu, ajungem in asia centrala. puternic creponat de zborul pe jumatate de loc la pret intreg, ma bucur ca un naufragiat readus in civilizatie la simtirea pamantului sub talpi. avem nevoie de astfel de experiente pentru a aprecia la adevarata valoare privilegiul propriului loc in spatiu. Primul pas in Asia a insemnat revenirea la normalitatea fizicii arhimedice: volumul de aer deslocuit de propriul meu fizic era din nou egal cu conturul propriei caroserii. In aeroport mi se confirma un adevar indelung digerat dar mereu la fel de indigest pentru fiecare dintre noi: functionarii mioritici sunt niste incapabili. Cetatenii romani nu mai au nevoie de ceva vreme de viza pentru Kîrgîstan. In discutii telefonice repetate, referentii de spatiu din cadrul MAE au incercat sa ma convinga cu determinare birocratica cum ca viza este in continuare necesara. o combinatie de neincredere si inspiratie de moment m-a facut sa nu ii cred, sa verific pagina web a ministerului omolog din Bishkek si sa plec la drum fara viza, inarmat doar cu versiunea printata in trei limbi a listei tarilor care nu au nevoie de vize pentru Kîrgîstan. La sosire, oficialii aeroportului Manas mi-au confirmat cu priviri aprobatoare in forma de migdala ca Romania si Kirgistanul au renuntat de ceva vreme la regimul de vize. Azi, la mai bine de un an de la modificarea regimului consular, site-ul MAE ii anunta in continuare pe amatorii de excursii in Asia Centrala ca trebuie sa mearga la Kiev pentru a-si obtine permisul de intrare.
Radioul din masina soferului trimis de organizatorii forumului la care urma sa participam sa ne preia din aeroport e setat pe frecventa unui post rusesc. dupa un rock alternativ ce-mi aduce aminte de piesele in rusa ale celor de la zdob si zdup, dj-ul din Moscova ma surprinde cu niste acorduri disco ciudat de familiare. Ma dezmeticesc din amorteala celor 20 de ore de calatorie si recunosc hit-ul Jokero al compatriotilor de la Ackent. Fucking globalization, welcome to Kyrgyzstan.
avionul nostru aterizase pe Manas pe la 5 dimineata, in jur de zece urma sa ajungem la lacul Issyk Kul. soferul, kirgiz de origine rusa, ne informeaza intr-o engleza aproximativa ca vom fi cazati in cea de-a doua resedinta prezidentiala a presedintelui Kurmanbek Bakiyev. ridicam mirati din umeri, la fel cum am facut si in momentul in care Audi-ul lui A4 a fost oprit la intrarea in regiunea lacului de militarii inarmati care ne-au cerut sa prezentam invitatia la forum. Kîrgîstanul rural arata dezamagitor de familiar, un peisaj similar satelor din Banat, totul e plat, gaste, gramezi de pepeni verzi, case darapanate. Doar acoperisurile din tabla zincata si insemnele religioase din varful moscheelor si de pe crestetele unora dintre sateni tulbura din cand in cand un tablou dezabuzant de cunoscut.
check-in-ul in resedinta prezidentiala merge greu, e deja amiaza si, desi de langa postul de control al soldatilor care filtreaza oaspetii lui Bakiyev se poate vedea zapada de pe creasta muntilor Tian Shan, este foarte cald. dupa Jokero, Kîrgîstanul ma surprinde a doua oara prin spectacolul celor doua anotimpuri extreme ingramadit in campul vizual al unei singure perechi de ochi. cea de-a doua resedinta prezidentiala este de fapt o fosta fortareata kgb-ista. lasam pasapoartele la postul de control si suntem condusi in camerele noastre. stabilimentul arata deprimant, un fel de complex de camine de 2 stele in mijlocul caruia este delimitata zona prezidentiala atent pazita de soldati cu trasaturi rusesti. ici-colo cate un asiatic, ca intr-o incercare timida de equal opportunity employment din partea fortelor armate kirgize inca dominate de elita rusofona. in spatele gardurilor fortificate se ghicesc semnele unei opulente privilegiate care contrasteaza cu igrasia internatelor de dincoace de gard. cea de-a doua resedinta prezidentiala reproduce perfect structura societatii sovietice: multa saracie gri survolata de ochiul atent al serviciilor secrete si undeva dincolo de gardurile fortificate o relativa opulenta accesibila doar alesilor din alaiul prezidential. oligarhia militaroasa e indulcita de frumusetea antagonica a peisajului hibernalo-estival si de splendoarea lacului Issyk Kul, al doilea lac ca intindere din lume.
(to be continued)
