Are you sure you want to send all these items to the recycle bin?

 

ultima zi la birou la actualul loc de munca. probabil ca ideea ca orice despartire e o moarte in miniatura e doar expresia unei imaginatii artistice suprasensibile… si totusi, in momentul in care imi sortez cartile de vizita din portcard-ul de langa calculator imi trec prin fata toate personajele inscriptionate pe micile bucati dreptunghiulare de carton.  o suita de chipuri, unele mai bine conturate altele sterse aproape complet dar toate la fel de prost incadrate in mici scenarii incetosate prin care se insinueaza in memoria mea profesionala. secventele se leaga intr-un fastforwarding inversat, un rewind care curge in ritmul planarii cartilor de vizita in directia cosului de gunoi. personajele mai norocoase sunt arhivate intr-un buzunar lateral, cele cu adevarat importante raman in gestiunea organizatiei. tot acest joc al amestecarii cartilor de vizita, post-it-urilor mazgalite in graba si biletelelor cu numere colorate de telefon imi reactiveaza un cortegiu paralel de personaje si secvente care seamana cu flashback-ul final despre care se spune ca ar reprezenta ultima pauza publicitara inaintea marii treceri.

 

ok, n-am murit. da’ tot acest ritual al ultimei zile la birou are ceva funebru. mormanul de documente de sortat in arhivabile sau reciclabile, jocul cartilor de vizita, miile de fisiere electronice in legatura cu care decizi in mai putin de o secunda daca vor fi salvate sau sterse.  acesta colectia de mici decizii insignifiante imprumuta ceva din emotia alegerii mai mari care le-a generat din prima instanta. alegerea unui nou drum.

 

nu sunt sigur ca vreau sa sterg toate amintirile profesionale a ultimilor doi ani si jumatete, tocmai de aceea le-am arhivat pe un dvd de 4.7 giga si in cateva cute mai crete ale scoartei cerebrale.  gustul amarui al indeciziei e complementarizat de savoarea dulceaga a ultimei portii de inghetata oferita viitorilor fosti colegi.

 

iesirea din scena ma gaseste cu o geanta burdusita cu efecte personale pe umarul drept si un perpetum mobile cu 5 bile saltarete in mana stanga. wish me luck!

flashback Kyrgyzstan: nimic despre Borat (II)

(One man’s meat is another man’s poison )

A feast inside a yurt (c) Jonathan Barth,

http://www.barthphoto.com/

O zicala traditionala kîrgîza spune ca “berbecul ieftin are grasime putina “. Cum aveam sa aflam la mai putin de jumatate de ora de la cazarea noastra in cea de-a doua resedinta prezidentiala, reversul proverbului reprezinta cheia gourmetului din aceasta parte a Asiei Centrale. Stiam de pe google despre pretuirea gastronomica pusa de kirgizi pe carnea de oaie, miel sau cal dar nu ma asteptam sa aflu la mic dejunul oficial al cantinei lui Bakyev cat de importanta este carnea grasa a acestor animale in dieta localnicilor.  

Dupa mai bine de 24 de ore de calatorie din care ultimele patru au reprezentat o colectie de fantasmagorii digestive multiculturale ne trezim brusc la realitatea unei farfurii neglijent spalate umplute pana la refuz cu o bucata enorma de carne macinata. Visurile noastre sudesteuropene cu omlete pufoase, salate usoare de vara, masline uriase si branzeturi fine s-au transformat intr-un fel de chiftea diforma intinsa pe toata suprafata unei farfurii insalubre. Chifteaua mutant e asezonata cu cateva linguri dintr-un amestec maroniu amorf ce pare a fi grau incoltit, o versiune mai ofilita. Brusc il invidiem pe Goran pentru inspiratia lui de a sari peste dejun intr-o incercare de a fura cateva ore suplimentare de somn. Radomir e in pragul unei depresii, eu incerc sa-mi sfidez puseurile vegetariene din ultimele luni si gust din bucata neidentificata de  carne grasa. proasta alegere, mirosul puternic de oaie e mai tare ca senzatia de foame; graul e si el imbibat cu seu de oaie astfel incat ma resemnez rapid. incercam o partida de mima cu personalul cantinei intr-o tentativa disperata de a solicita un pahar cu apa plata. do you speak english? no? voda, bez gaz pajaluista. Inspiratie proasta din nou, tot ce putem obtine de la fetele de la cantina e apa de la robinet. 

Daca e adevarat ca bucataria e poarta de intrare a unei culturi, ceea ce am experimentat eu si Goran in cantina stabilimentului prezidential din Balykchy a fost, fara indoiala, un soc cultural. Gatronomia banateana (in variantele sarba si romana) a snitelului  cu cartofi natur s-a ciocnit cu scantei de bucataria Asiei Centrale iar din big bangul infruntarii au rezultat cateva tablete de ciocolata ruseasca cumparate ca plan de rezerva. Orice ar fi, one man’s meat is another man’s poison. Myth confirmed. 

Cum orice otrava devine tolerabila in momentul in care descoperi dozajele optime, in zilele urmatoare am inceput sa ne imprietenim cu cele trei tipuri de bucatarii aduse pe malul lacului Issyk Kul de comerciantii care isi incercau norocul pe ruta nordica a drumului matasii.  Dieta de subzistenta a triburilor nomade, bazata pe carnuri grele la stomac, o experimentasem (mai mult olfactiv) din prima dimineata.  Am aflat mai tarziu ca acea chiftea mutant era de fapt un Beshbarmak, fel traditional al carui nume inseamna cinci degete, trimitere directa la faptul ca se mananca fara tacamuri. au urmat bucate uzbece si uigure, bazate pe pilafuri, patiserie, kebab si tocanite. Vedetele meniului a la Balykchy au fost un kebab de miel si un salam din carne de cal, gustate cu neincredere in doze nanometrice la recomandarea lui Abdiraim, reprezentantul biroului din Osh al UNDP-ului. Reconcilirea definitiva cu gastronomia kirgiza s-a produs la dineul de ramas bun, in cadrul caruia Nurgul, Lira si ceilalti organizatori ne-au rasfatat cu cele mai alese bucate intr-o combinatie orient-occident

Odata reintorsi in Bishkek, aveam sa descoperim si influenta bucatariei sudice care a exportat in capitala Kîrgîstanului feluri traditionale  de mancaruri indiene, pakistaneze si chinezesti.

(to be continued)

  

Deja vu in Zrenjanin

Timisoara, Romania. 23.06.2007, 19:20 Local Time

 

Zrenjanin, Serbia, 22.06.2007. 17:30 Local Time

flashback Kyrgyzstan: nimic despre Borat (I)

(the longest journey of my life) 

un recenzent mai cinic ar spune ca am fost degeaba in Kîrgîstan: nu am intrat intr-un yurt (boz üý),  nu am degustat nici macar un singur pahar de kumis, traditionalul lapte de iapa fermentat al kirgizilor, si culmea voyeurismului, nu m-am implicat in nici un fel in cea mai dinamica activitate economica a tarii celor 40 de triburi – turismul sexual.

 

 (c) http://www.advantour.com

 

drumul catre un loc indepartat precum regiunea Issyk Kul din Kîrgîstan e o aventura in sine. imi cambrez memoria si retraiesc atmosfera trenului ireal de lent de la Timisoara la Beograd, brusc contrastata de iuresul matinal al  cursei contra cronometru cu un taxi hodorogit cu miros intepator de gaz care m-a scuturat din gara  zeleznicka stanica pana la aerodromul belgradean. glumele damei de la check-in care incearca sa ne convinga (pe mine si pe cei doi companioni, Radomir din Novi Sad si Goran din Skopje) ca am pierdut avionul au venit oarecum firesc intr-un scenariu care alunecase deja pe obisnuita panta kafkiana in momentul in care am realizat ca viza primita la consulatul sarbesc din Timisoara era single entry iar eu aveam nevoie de o viza tranzit. 

Avionul are intarziere, astept momentul decolarii spargand gheata primei intalniri cu cei doi tovarasi de drum si rememorand episodul balcanic al rendez vous-ului meu matinal cu taximetristul vitezoman.  repriza de negociere pe stomacul gol pentru pretul cursei a fost cumva anticipata dar faptul ca omul vorbea limba romana a venit ca o surpriza. Era acea varianta inconfundabila de bishnitz romanian, deprinsa probabil intr-una din pietele in care compatriorii nostrii mai intreprinzatori si-au descoperit vocatia de spargatori de embargou, intr-un “sublim” gest colectiv de opozitie “idealista” la bombardamentele NATO.  din cand in cand, mai arunc cate o privire distrata in directia doamnei de la check-in. Personal imi place dar Radomir e  vadit perplexat in seriozitatea lui voivodineana de deghizarea acestui personaj din scenariile lui Kusturica intr-o uniforma oficiala a aeroportului international Tesla.  

dupa un zbor plictisitor de trei ore jumatate din care nu mai retin decat adrenalina decolarii ajungem pe Sheremetyevo in Moscova si suntem indrumati catre zona de tranzit a aeroportului. deja sunt mai mult de 10 ore de cand sunt pe drum si perspectiva petrecerii a inca 4 in aripa veche a aeroportului nu ma prea incanta. zona de tranzit e decorata in stil kremlin, fiind o miniatura din carton si plastic a Pietei Rosii.  dincolo de turnurile surogat dispuse pe post de firma, obisnuitele activitati duty-free: parfumuri, haine scumpe, electronice, dulciuri, cativa cumparatori razleti si bine imbracati intr-o mare de voyeuri obositi si sifonati. toti incearca sa fure cate un zambet sau o privire cu subinteles din partea frumoaselor vanzatoare, orice achizitie e un simplu pretext, o incercare timida de a atrage atentia. Magazinele sunt dispuse circular si dupa ce m-am despartit de Goran si Radomir, ma invart (la propriu si fara rost) in cercul micilor cumparaturi fara taxe vamale.  In partile mai retrase ale zonei de tranzit surprind obisnuitele secvente cu calatori rupti de oboseala incercand sa se remonteze in pozitii contorsionate. campion absolut la categoria goodbye duracell e un negru care doarme cu craniul lipit de mozaicul rece al pardoselii salii de asteptare. indienii intinsi pe izoliruri ceva mai departe ofera si ei acelasi spectacol al oboselii cronicizate. imi spal de pe retina imaginea africanului surmenat cu zambetul unei vanzatoare rusoaice superbe. nota de plata e 30 de euro, iar pretextul o sticluta de allure clasic de 50 de ml. este exact pretul despre care aveam sa aflu cateva zile mai tarziu ca il platesc soldatii americani si rusi pentru a studia in detaliu partile ascunse ale anatomiei celor mai luxoase prostituate din Bishkek.

intr-un final ce parea mereu amanat ne imbarcam pentru Kîrgîstan si dupa inca patru ore de zbor, o adevarata lupta corp la corp purtata impotriva trupulentei adormite si supradimensionate a vecinului meu de cupeu, ajungem in asia centrala.  puternic creponat de zborul pe jumatate de loc la pret intreg, ma bucur ca un naufragiat readus in civilizatie la simtirea pamantului sub talpi. avem nevoie de astfel de experiente pentru a aprecia la adevarata valoare privilegiul propriului loc in spatiu. Primul pas in Asia a insemnat revenirea la normalitatea fizicii arhimedice: volumul de aer deslocuit de propriul meu fizic era din nou egal cu conturul propriei caroserii.  In aeroport mi se confirma un adevar indelung digerat dar mereu la fel de indigest pentru fiecare dintre noi: functionarii mioritici sunt niste incapabili. Cetatenii romani nu mai au nevoie de ceva vreme de viza pentru Kîrgîstan. In discutii telefonice repetate, referentii de spatiu din cadrul MAE au incercat sa ma convinga cu determinare birocratica cum ca viza este in continuare necesara. o combinatie de neincredere si inspiratie de moment m-a facut sa nu ii cred, sa verific pagina web a ministerului omolog din Bishkek si sa plec la drum fara viza, inarmat doar cu versiunea printata in trei limbi a listei tarilor care nu au nevoie de vize pentru Kîrgîstan. La sosire, oficialii aeroportului Manas mi-au confirmat cu priviri aprobatoare in forma de migdala ca Romania si Kirgistanul au renuntat de ceva vreme la regimul de vize. Azi, la mai bine de un an de la modificarea regimului consular, site-ul MAE ii anunta in continuare pe amatorii de excursii in Asia Centrala ca trebuie sa mearga la Kiev pentru a-si  obtine permisul de intrare.

Radioul din masina soferului trimis de organizatorii forumului la care urma sa participam sa ne preia din aeroport e setat pe frecventa unui post rusesc. dupa un rock alternativ ce-mi aduce aminte de piesele in rusa ale celor de la zdob si zdup, dj-ul din Moscova ma surprinde cu niste acorduri disco ciudat de familiare. Ma dezmeticesc din amorteala celor 20 de ore de calatorie si recunosc hit-ul Jokero al compatriotilor de la Ackent. Fucking globalization, welcome to Kyrgyzstan.

avionul nostru aterizase pe Manas pe la 5 dimineata, in jur de zece urma sa ajungem la lacul Issyk Kul. soferul, kirgiz de origine rusa, ne informeaza intr-o engleza aproximativa ca vom fi cazati in cea de-a doua resedinta prezidentiala a presedintelui Kurmanbek Bakiyev. ridicam mirati din umeri, la fel cum am facut si in momentul in care Audi-ul lui A4 a fost oprit la intrarea in regiunea lacului de militarii inarmati care ne-au cerut sa prezentam invitatia la forum. Kîrgîstanul rural arata dezamagitor de familiar, un peisaj similar satelor din Banat, totul e plat, gaste, gramezi de pepeni verzi, case darapanate. Doar acoperisurile din tabla zincata si insemnele religioase din varful moscheelor si de pe crestetele unora dintre sateni tulbura din cand in cand un tablou dezabuzant de cunoscut.

check-in-ul in resedinta prezidentiala merge greu, e deja amiaza si, desi de langa postul de control al soldatilor care filtreaza oaspetii lui Bakiyev se poate vedea zapada de pe creasta muntilor Tian Shan, este foarte cald.  dupa Jokero, Kîrgîstanul ma surprinde a doua oara prin spectacolul celor doua anotimpuri extreme ingramadit in campul vizual al unei singure perechi de ochi. cea de-a doua resedinta prezidentiala este de fapt o fosta fortareata kgb-ista. lasam pasapoartele la postul de control si suntem condusi in camerele noastre. stabilimentul arata deprimant, un fel de complex de camine de 2 stele in mijlocul caruia este delimitata zona prezidentiala atent pazita de soldati cu trasaturi rusesti. ici-colo cate un asiatic, ca intr-o incercare timida de equal opportunity employment din partea fortelor armate kirgize inca dominate de elita rusofona. in spatele gardurilor fortificate se ghicesc semnele unei opulente privilegiate care contrasteaza cu igrasia internatelor de dincoace de gard. cea de-a doua resedinta prezidentiala reproduce perfect structura societatii sovietice: multa saracie gri survolata de ochiul atent al serviciilor secrete si undeva dincolo de gardurile fortificate o relativa opulenta accesibila doar alesilor din alaiul prezidential. oligarhia militaroasa e indulcita de frumusetea antagonica a peisajului hibernalo-estival si de splendoarea lacului Issyk Kul, al doilea lac ca intindere din lume.    

(to be continued)