radio ga(r)ga(ra)

starguesting at spoonman’s: Mircea Dragu

Dat fiind ca fac parte dintr-o specie pe cale de disparitie, lucru demonstrat de faptul ca mi-am cumparat pick-up in anul 2006, pe de o parte, si de cel ca sunt un inamic al televizorului (ca sa fiu cinstit, am o relatie ambivalenta cu el, pt ca se intimpla sa il mai folosesc si in alte scopuri decit in cel de suport de cactus) pe de alta parte, cred ca nimeni nu o sa surprinda faptul ca votez cu radio-ul. Mai exact, pina la trista preluare globalizatoare, aparatele mele de radio (cele doua din casa si cel din masina) aveau o singura pozitie: Radio Analog. Se intimplau multe lucruri bune pe acest post, dar am sa mentionez doar programele de seara (indigo club- o parte din emisiuni sunt disponibile pe www.tmbase.ro), care, impreuna cu o carte buna, ma aduceau in pragul levitatiei. Asta s-a intimplat pina a venit un post oarecare si a preluat Analogul, lasind consumatorii de rock, jazz samd cu ochii in eter.

Cam in aceasi perioada a aparut in Tm Guerilla, care teoretic ar fi trebuit sa umple nisa lasata libera de disparitia postului preferat. S-a intimplat asa si nu prea, in sensul ca, desi au preluat o parte din trupa de la Analog, cu tot cu obiceiurile bune, ceva lipseste. Parca se straduiesc prea tare sa demonstreze ceva ce ar trebui sa vina in mod natural.

Mai era in zona Radio Cultural, cu partile lui bune, dar care duce in bagaj mai degraba atmosfera anilor 70-80 din radio-ul romanesc (produs hibrid proletar-academic) decit spiritul acelor ani; mai mult, sunt momente cind ai senzatia ca ies prin boxe acarienii din praful de pe magnetofoanele abandonate prin studio…. Cel mai grav este faptul ca, pe fondul incercarii de propovadui cultura, oamenii de la Radio Cultural reusesc sa plonjeze adinc in penibil. In urma cu vreo trei saptamini am surprins o astfel de gafa, cind au difuzat o ancheta in care reporterul intreba publicul daca prefera sa citeasca literatura in forma elecronica, sau „manuscris”. MANUscris, adica scris de mina, NEtiparit. Si bietii romani povesteau la Radio Cultural cum citesc ei in general in manuscris, dadeau numele autorilor, iar eu ma gindeam ce norocosi sunt ca au acces la manuscrisele respective, ce interesant este ca autorii contemporani mentionati de ei nu au pus si eu mina pe un pc sau pe un lap-top, pe vreo (minu)scula contemporana cu functie de voice recording….

Noroc cu BBC. E drept ca au mai putina muzica, dar calitatea informatiei face ca acest lucru sa fie lipsit de relevanta. Am redescoperit acest post cu comentatori lucizi, abordari nepartinitoare (sau partinitoare in maniera profesionista J, dialoguri interculturale live samd. E drept ca ultima parte are si dezavantaje, cum ar fi „oportunitatea” de a asculta prestatia unui roman intr-un debate in limba engleza; este greu sa nu te intristezi cind auzi un compatriot cum se impiedica in propriul limbaj alambicat, cum folosirea unor astfel de vehicole in pragmatica limba sus mentionata sporeste confuzia intr-un creierul supraturat de emotia exprimarii in direct, cind recunosti lipsa de naturalete in comunicare pe care, vai, am ajuns sa o consideram naturala.

Hmh. Coincidenta coincidentei. Eggzact in acest moment primesc un mesaj de la familia Mihalcea, Florian fiind corespondent BBC. Cred ca este al doilea mesaj primit de la ei in cei patru ani care au trecut de cind ne-am cunoscut.
Ceva asemanator s-a intimplat si acum citeva zile, cind un amic mi-a trimis in timpul zilei un mesaj cu o melodie a lui Bregovic, mesaj pe care am ajuns sa-l vad seara, cind pe tv cultural rula un film cu acelasi Bregovic, la scurt timp dupa ce am pus pe blog scriitura cu Bijelo Dugme, adica Bregovic&co…

Best duet ever (III). alternative

reply no 2 by Mircea Dragu

am anuntat ca urmatoarele propuneri sunt legate de zona alternativa, dar adevarul este ca Bowie, Iggy Pop sau Peter Gabriel pot fi considerati clasici doar dupa standardele recente. chiar daca Peter Gabriel pare cuminte in compania celor doi, toti au fost si inca sunt artisti neconventionali, descoperitori de noi moduri de exprimare muzicala, si, nu in ultimul rind, autori care au pus constant in/pe muzica mesaje sociale puternice.

propunerile care urmeaza vin din zona ocupata de o (de)generatie mai tinara, ale carei produse nu sunt ad integrum pe gustul meu. inclusiv melodiile de mai jos mi-au produs pe rind curiozitate, intrebari, si mai tirziu emotiile, sentimentele care ma fac sa le pastrez pe lista de preferinte. fara o pregatire facuta la timpul ei cu muzici precum “Cantaloop” sau “Loungin” e destul de putin probabil ca o ureche obisnuita doar cu clasicele pop-rock sa rezoneze corespunzator la soaptele lui Adrian Thaws (aka Tricky). la fel, cred ca este nevoie de ceva training in punk-rock veritabil pt a gusta sound-ul care o caracterizeaza pe PJ Harvey. ambii sunt muzicieni englezi nascuti prin 68-69, anul asta probabil ca fac si ei un party de 20-21 ani de la liceu

1. intilnirea memorabila dintre tricky si pj, cu suportul unui cor care ma face sa spun ca de fapt aici avem un “trio”

2. tricky si martina topley bird au facut muzica si copii (unul, cred) impreuna. aceasta propunere este una nerecomandata pentru starile de “zi ploioasa”, dar poate fi asezata fara nici o problema alaturi de clasicele din posturile precedente

3. mai jos am pus cea mai “aspra” dintre propuneri. singurul comentariu ar fi: cine drekku mai vrea sa mearga la bucuresti sa-i vada pe simpaticii pensionari de la stones, cind in lume se intimpla lucruri cum este intilnirea dintre doua “lovite in aripa” ca acestea?

Best duet ever (II)

 reply by Mircea El Presidente Hombre Dragu

Draga Vali,

dat fiind ca doua dintre cele trei propuneri muzicale pe care le-ai pus pe blog sunt in folder-ul de muzica pe care l-am denumit “durere” nu am absoloot de loc intentia sa te contrazic. 

 schimb, am citeva propuneri si unele precizari, atit tehnice cit si subiective. Bono a scris melodia “love comes to town” ca un omagiu pt BB King si cu ocazia aceasta clasicul bluesman a revenit in atentia publica dupa o perioada, sa zicem, mai putin fasta. Pastrind proportiile, cam asa ceva au facut si cei de la Night Loosers cu Gil Dobrica, cel care in acest an a plecat pe urmele idolului sau, Ray Charles.Trebuie sa recunosc ca tot aceasta melodie este cea care m-a facut sa ma uit cu alti ochi la BB King si fara acest cintec destul de probabil ca nu as fi facut un drum peste 1000 de km pina la Mantova, unde, in curtea unui palat, am avut ocazia sa-l vad pe BB King cintind in turneul de adio. Asta se intimpla anl trecut, BB King implinise optzeci de ani. Este nascut in 16 sept, la fel ca draga mea Anais.

from left to right: Luca, Carina, Anais & Mircea

Acest concert merita o prezentare mai larga, voi reveni.

“Tonight” era melodia cea mai asteptata, climaxul chefurilor noastre de tinerete. Ea a aparut in mai multe variante. In afara de cea mentionata mai este una de studio, tot cu David Bowie si Tina Turner, mai am inca o varianta mai “suparata” cu Bowie si Iggy, si parca mai au fost puse de vinil si altele.

Printre altele, pt aceasta melodie un amic de-al meu a zapacit aproape iremediabil o masina sport nou noutza. Cauza eggzacta a fost graba cu care a condus catre locuinta subsemnatului, unde se gasea caseta cu aceasta melodie, pe care o dorea neaparat la cheful lui de majorat….

In afara de colaborarile muzicale de mai sus am inca doua (de fapt trei) propuneri/preferinte care il includ pe “thin white duke”, David Bowie.

1 “Across the universe”, cu John Lennon, 1975 (Lennon spunea despre piesa asta ca este probabil cea mai buna, cea mai lirica compozitie a lui)

2 “Under pressure”, cu ANNIE LENNOX, daca va vine sa credeti ca un astfel de duet a avut loc (live, a aparut pe Freddie Mercury tribute 1)

3 acelasi “Under pressure”, varianta clasica, impreuna cu Freddie

 

(comment by valilingurar- am apelat la Oana ca insider in bransa psihologilor -si Mircea e, da’ nu era online pe ymsg- sa imi explice bancul pus in scena de Bowie inainte de cantare. va redau doar versiunea in romana a bancului (fara explicatie, in speranta ca o sa va prindeti de poanta mai repede decat mine).

Oana Nestian: pai cica se intalnesc 2 psihologi la cativa ani dupa ce au terminat facultatea
Oana Nestian: si stau ei de vorba mai mult timp
Oana Nestian: si la un moment dat unul zice:
Oana Nestian: tu esti bine. eu cum sunt?)

si tocmai mi-am dat seama ce cele trei sunt patru,

adica mi-am amintit de alt duet extraordinar, “Dirty blvd” cu Lou Reed, evident.

Tot la categoria preferate ar mai fi un BB King, cel cu Tracy Chapman: The thrill is gone. Lectura obligatorie

 

Nu pot sa inchei fara sa pomenesc o alta “centura neagra” in muzica care a facut duete comparabile cu cele ale lui Bowie. Este vorba de Peter Gabriel. Voi incepe cu “Don’t give up”, pe care o cinta cu Kate Bush, melodia cu care subsemnatul si Carina ne stricam din cind in cind imaginea publica intr-un local de karaoke. Pt ca este aberant sa presupunem ca am cinta decent melodia asta. Dar ne place asa de mult, ca nu prea reusim sa ne abtinem.  

 

Mai exista un duet live al lui P Gabriel, cel cu Paula Cole, “Come talk to me”. Acest cintec despre relatia lui cu propria fiica apare pe albumul Secret World live, 1993. Poate este interesant de stiut faptul ca varianta originala a fost cu Sinead O’Connor ca backing vocals si ca de fapt aceasta ar fi trebuit sa participe la turneul lui Gabriel, renuntarea ei fiind o sansa bine valorificata de Paula Cole.

Varianta cu aceasta din urma

Am sa inchei cu o colaborare muzicala de succes (Bregovic-Iggy Pop) care, desi nu este un duet din categoria celor de mai sus, se leaga cu unul dintre blog-urile anterioare. In plus, ieri m-am trezit cu acest cintec in minte, drept pt care l-am ascultat toata dimineata: