radio ga(r)ga(ra)

starguesting at spoonman’s: Mircea Dragu

Dat fiind ca fac parte dintr-o specie pe cale de disparitie, lucru demonstrat de faptul ca mi-am cumparat pick-up in anul 2006, pe de o parte, si de cel ca sunt un inamic al televizorului (ca sa fiu cinstit, am o relatie ambivalenta cu el, pt ca se intimpla sa il mai folosesc si in alte scopuri decit in cel de suport de cactus) pe de alta parte, cred ca nimeni nu o sa surprinda faptul ca votez cu radio-ul. Mai exact, pina la trista preluare globalizatoare, aparatele mele de radio (cele doua din casa si cel din masina) aveau o singura pozitie: Radio Analog. Se intimplau multe lucruri bune pe acest post, dar am sa mentionez doar programele de seara (indigo club- o parte din emisiuni sunt disponibile pe www.tmbase.ro), care, impreuna cu o carte buna, ma aduceau in pragul levitatiei. Asta s-a intimplat pina a venit un post oarecare si a preluat Analogul, lasind consumatorii de rock, jazz samd cu ochii in eter.

Cam in aceasi perioada a aparut in Tm Guerilla, care teoretic ar fi trebuit sa umple nisa lasata libera de disparitia postului preferat. S-a intimplat asa si nu prea, in sensul ca, desi au preluat o parte din trupa de la Analog, cu tot cu obiceiurile bune, ceva lipseste. Parca se straduiesc prea tare sa demonstreze ceva ce ar trebui sa vina in mod natural.

Mai era in zona Radio Cultural, cu partile lui bune, dar care duce in bagaj mai degraba atmosfera anilor 70-80 din radio-ul romanesc (produs hibrid proletar-academic) decit spiritul acelor ani; mai mult, sunt momente cind ai senzatia ca ies prin boxe acarienii din praful de pe magnetofoanele abandonate prin studio…. Cel mai grav este faptul ca, pe fondul incercarii de propovadui cultura, oamenii de la Radio Cultural reusesc sa plonjeze adinc in penibil. In urma cu vreo trei saptamini am surprins o astfel de gafa, cind au difuzat o ancheta in care reporterul intreba publicul daca prefera sa citeasca literatura in forma elecronica, sau „manuscris”. MANUscris, adica scris de mina, NEtiparit. Si bietii romani povesteau la Radio Cultural cum citesc ei in general in manuscris, dadeau numele autorilor, iar eu ma gindeam ce norocosi sunt ca au acces la manuscrisele respective, ce interesant este ca autorii contemporani mentionati de ei nu au pus si eu mina pe un pc sau pe un lap-top, pe vreo (minu)scula contemporana cu functie de voice recording….

Noroc cu BBC. E drept ca au mai putina muzica, dar calitatea informatiei face ca acest lucru sa fie lipsit de relevanta. Am redescoperit acest post cu comentatori lucizi, abordari nepartinitoare (sau partinitoare in maniera profesionista J, dialoguri interculturale live samd. E drept ca ultima parte are si dezavantaje, cum ar fi „oportunitatea” de a asculta prestatia unui roman intr-un debate in limba engleza; este greu sa nu te intristezi cind auzi un compatriot cum se impiedica in propriul limbaj alambicat, cum folosirea unor astfel de vehicole in pragmatica limba sus mentionata sporeste confuzia intr-un creierul supraturat de emotia exprimarii in direct, cind recunosti lipsa de naturalete in comunicare pe care, vai, am ajuns sa o consideram naturala.

Hmh. Coincidenta coincidentei. Eggzact in acest moment primesc un mesaj de la familia Mihalcea, Florian fiind corespondent BBC. Cred ca este al doilea mesaj primit de la ei in cei patru ani care au trecut de cind ne-am cunoscut.
Ceva asemanator s-a intimplat si acum citeva zile, cind un amic mi-a trimis in timpul zilei un mesaj cu o melodie a lui Bregovic, mesaj pe care am ajuns sa-l vad seara, cind pe tv cultural rula un film cu acelasi Bregovic, la scurt timp dupa ce am pus pe blog scriitura cu Bijelo Dugme, adica Bregovic&co…